Rugaciune 2- Neputinţă în noaptea Învierii…

Tot ce vreau în noaptea aceasta e sa îmi plec sufletul.

Eşti atât de departe de sufletul meu… esti pictat pe cruci, înălându-te în slavă dar nu pe sufletul meu- s-a uscat cerneala şi am aruncat-o.

Au bătut clopote şi parcă văd întreaga creaţie îngenunchind înaintea ta- căci ai înviat din mori… şi totuşi inima mea a rămas dreaptă şi împietrită.

De fiecare dată când am vrut să o plec s-a lovit de neputinţă… neputinţa de a Îţi fi pe plac

Poruncile Tale sunt atât de înalte şi şoaptele mele din zori atât de mute…

E un munte de chin- un deal al iubirii…

Iubirea. S-a stins. Încă fumegă- şi doare.

……………………………………………………………………………………………………

De ce Doamne nu pot? Şi de ce încă mai doare?

……………………………………………………………………………………………………

Ţi se aduc cuvinte de laudă, mai ales acum în ceasul acesta.

Dar eu nu pot decât să îţi aduc cu lacrimi… neputinţa mea.

…………………………………………………………………………………………………….

Dacă Tu m-ai chemat, mai strigă-mi odată numele

Şterge-mi lacrima, atinge-mi tălpile…

nu mai pot să zbor

coboară-Te Tu

în inima-mi de carne.

…………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………….

ascultă-mi tăcerea.

e o seara sfântă.

şi trebuie să îţi spun că Îţi mulţumesc.

…………………………………………………………………………………………………….

salveaza-mă de mine, cum m-ai mai salvat odată…

@Indrie Cristina-Mirela

Rugăciune(1)- Unde eşti?

Oare dacă îţi voi scrie în semi întuneric cu degetele mânjite de dor, dor vinovat… Îmi vei răspunde în cuvinte sau vei fi ascuns măcar printre rânduri?  Va trece strigătul meu de zidul tăcerii, vei şti de ce nu îmi plec genunchii şi doar stiloul? Vei vrea să vezi ţâşnind din el durerea sau vei preface sângele în cerneală, cerneală goală, cerneală vinovată.

Stau într-o încăpere ce mi-e străină şi ştiu c-a fost mai bine când Tu ai decis şi ai controlat cu mâna Ta divină.

Îţi mulţumesc că m-ai pecetuit, pe pasul meu drept cu-o cruce. Dar oare cum răsună mulumirea, dintr-o inimă goală în Împărăţia-ţi. Oare mă crezi, oare m-auzi sau îmi îngropi tăcerea neant.

Mi-e aşa dor de ce e bine.

Dar ce e binele şi răul? Şi ce te onorează cu adevărat? Avem atâtea jertfe pe altar şi rugăciuni şi mulţumiri şi laude… dar cât de goi suntem… şi iarăşi mă întreb ce e binele şi răul?

E bine să nu furi şi să nu omori, să aperi cu stricteţe legea, să dai cu dărnicie mai mult chiar decât ce e cerut. Şi toate acestea-s bune dar… dar Tu unde eşti în toate?

E a 10 seară de studiu din an a 1000 de rugăciune, predicile curg rând la rând… dar Tu, Doamne unde eşti?

Sunt zile ce trec în calendar, cu aspiraţi şi resemnări, licenţe, doctorate, afaceri şi copii, sărăcie, certuri şi depresie şi toate trec şi toţi vedem acelaşi capăt de drum cu mulţumire sau nemulumire. Dar Doamne, Tu unde ai fost?

De ce să scriu, să coordonez, să merg cu pasiune-n viaţă când toate se sfarmă şi trec şi eu doar vreau să ştiu Tu, Dumnezeul meu, o. unde eşti?

@Indrie Cristina-Mirela