E groaznic de rece… şi e vânt

Se războiau afară rafalele de vânt

Purtau  pe aripi multe răbufniri oftate

E primăvară şi păsările nu poartă în cânt

Nici bucuri nici vremi uitate.

Le-au îngheţat şi aripile şi glasul

Frigul crâncen neiertător.

_________________________________

Mai rătăcim şi noi o vreme

Pe străzile goale şi reci

Nu putem certa nici vântul

Şi nici pietrele nu le putem muta

Oftând şi noi îi ascultăm cântul

Şi e rece şi te văd plecând

_________________________________

Nu mai am nici un cuvânt să spun

Nu stiu de e bine că nu îl spun

Dar orişicum am îmuţit şi eu

Şi aripile mi-s distruse de vânt

_____________________________

Ce crezi iubite că nu te văd căzând?

Dar nu vrei să mă iei de mână

Şi nu mai pot de cât să spun

Că mi s-au uscat cuvintele în gât

____________________________________________

Îmi amintesc cum ţi-ai luat la revedere

În acelaş loc unde ai stat de multe ori aşteptând

Dar astăzi e pentru ultima oară

Şi bate-un vânt şi-i rece

Şi ochi ne sunt trişti, parcă bătrâni

Ne-ngheaţă lacrimile pe sub ploape

Şi îţi spun ca din privire

Nu ne vom revedea curând

Ne-au îngheţat şi inimile de atât vânt.

________________________________

Sunt iarăşi singură cum n-am mai fost nicicând

Şi nu-i nimeni să îmi asculte şoapta

A îngheţat şi ea demult.

__________________________________

E atât de frig şi bate-un vânt

Nu, nu e loc de Tine, Doamne  acum.

În inimi îngheţate de piatră.

__________________________________

Deşi Tu ai ultimul Cuvânt

Asupra pietrelor, frigului şi a groznicului  vânt.

@Indrie Cristina- Mirela

Ultimul cântec al inimi pentru tine

Blestemate-s zile de mai, cu soare timd şi promisiuni şoptite printre vânt. Primăvara poartă coşul de amintiri: de zâmbete şi copii îndrăgostiţi, de zile fără cuvinte cu plimbări în parc, de lacrimi de certuri şi îmbrăţişări. E-un coş de tulpini de trandafiri, nu îi bai au mai înţepat-o mulţi ghimpi, şi multe despărţiri…

Ai venit într-o primăvară tărzie şi te-am urmat trei veri pe urme de iubire, trei toamne călcănd natura  în agonie, ca mai apoi să văd trei ierne moarte, îngropate, a treia primăvară ai plecat. M-ai lăsat goală. Dar tot te-am iubit. Dar nu credeam…

Nu credeam că ai să fi doar un trecător. Ai plecat şi nu ai lăsat la cavoul inimii mele nici o floare de regret. M-ai lăsat să plâng şi-am plâns şi cu dispreţ ai privit durerea mea.

Mi-ai sfâşiat sufletul în mine, şi mi-ai rupt o parte din inima mea, în timp vor rămâne doar cicatrici dar privirea ta de gheaţă va rămâne străpunsă în inima mea. Privirea ta lipsită de iubire, striga: nu mai există “noi”…

Te-ai îndepărtat ţinând consistenţa sufletului meu în mâini şi ai început să fi ca “ei”…

Nu am crezut nicicând că vei pleca. Încă eram prea inocentă, credeam în dragoste pentru totdeauna…

Mai şti tu oare serile ce se lăsau peste noi?

În parcul de lângă Criş unde puteam fi copii sau pur si simplu “noi”?

Mai şti rezonanţa cuvintelor în timpul ce îl credeam nemuritor?

Îţi mai aduci aminte cu câte emoţi în piept

Ne întălneam în faţa şcoli din cartier?

Şi planurile şi rochia, culorile şi micul apartament?

Îţi mai aduci aminte de visul nostru?

________________________________________________

Cine va mai face puzelul cu noi?

Şi cine nu va avea milă de  ursul de pluş?

Cine va mai mânca peste ani soia cu iubire?

Şi cine  va arunca  trandafirul uscat de pe birou?

Dar mai ales cine mă va convinge că dragostea nu e o glumă,

dureroasă şi dură…

@Indrie Cristina-Mirela

În încheiere o cântare care ţi-o plăcea ţie…

Adio

Era o primăvară cu gânduri înfiripate şi noi

Era o zi de mai fără mister, fără şoapte.

O simplă zi cu emoţii în piept

Emoţii infantile, speranţe în iubire…

_______________________________

O, iubirea ce ne înconjoară

Ne îmbată din mireasma ei

Promisiuni deşarte şi îngropate

Iubire astăzi nu mai e….

________________________________

E o zi ploioasă de cuptor încins

Şi dragostea ne bate-n poartă

Cu durere şi furie ce vor fi uitate

Se tulbură şi apoi pleacă…

@Indrie Cristina-Mirela