Gânduri de linte

O noapte de gânduri am în cap

S-au adunat, s-a înserat.

Aş vrea să pot să ţi le spun,

Sau să le sting, să le aprind

Să meargă încet către neant.

___________________________

Tot noapte e, tot gânduri am

Adorm, dar ele nu mai pleacă

S-au furişat în umbra sufletului meu

Vreau să le-alung, vreau să le vârs

În versuri şi în cuvinte.

___________________________

O poezie fără înţeles

Căci gândurile nu iau formă

Rămân acolo în umbra sufletului meu,

Mă chinuie şi sunt confuză

Nu le înţeleg şi şi dacă aş putea…

___________________________

Nu am dreptul.

Să-mi vând, să îţi vând

Dreptul de întâi născut

pe o ciorbă de linte.

@Indrie Cristina- Mirela

Confuzie și dorință și multe gânduri

Fă liniște ca să auzi tăcerea, primăvara sufletului înjunghiată sau toamna tărzie fără suspine. Fă liniste, doar așa poti să auzi nimicul și visele și sfârșitul. Totul ia contur în ochii mei și zilele trec si fantasma dorinței mă încolțește și apoi dispare ca ceața de deasupra munților seara. Ce misteriosi erau acei aburi în zilele înfocate de cuptor ce se întrezăreau la culmile munților, îi priveam întrebătoare, sfidam rațiunea și peisajul adâncea toate întrebările ce au încolțit în inima mea… Nu am înțeles atunci, eram plină de întrebari și înflăcarată de promisiuni, acum văd că universul îți dă răspuns întrebărilor care nici nu știai că le ai. La culmile unui vis s-a așternut ceața… atunci nu am simtit-o cum se așterne urcând din adâncimile pasionale și calde ale inimii… acum o aud în tăcere.

Vorbele sunt de prisos acum. Confuzia s-a adâncit atât de profund pe raționamentul condus prea mult de sentimente. Și totuși mă întreb de ce le dau cuvintelor viață pe o pagină de întrebări a sufletului. Cuvintele nu ard înlăuntru meu, nu astăzi. Mi-as dori să îmi ardă sufletul și să izbucnească cu pasiune. Dar pasiunea se stinge odata cu mine, cu ce credeam eu că sunt… Când scriu simt că pot da viață și pot ucide, din degete pot ieși speranțe, vise, oameni- in puterea degetelor stă universul unei persoane ce e pierdută în gânduri mereu…

Oare e mai bine să trăiești o realitate secată de aspirați ori speranțe, o rutină legată în pânză de paianjen împodobită cu bucuriile superficialității decât un vis, un gând ce nu va venii nicicând dar care duhnește a boabe de cafea în dimineți obositoare. Și ce ironic în loc să te trezească, te adoarme. Oare să trăim zile fără noimă și fără bucuri de copil? Oare să trăim ca oameni mari cu multe griji și frica de a ne bucura?
Off… viața e cu siguranță o artă, de aceia nu mulți o înțelegem.

În fond tot adevărul vieți se ascunde într-o boabă de muștar, care plantată în inimă dă rod a multor înțelesuri și mistere deslușite. De ce ne e atât de greu să înțelegem că tot rostul vieții se ascunde în a trăi pentru Hristos? Un adevăr atât de simplu și pentru cei învățați și pentru cei fără de școală și pentru copii și pentru cei peste care anii au trecut și totuși nu vrem să înțelegem. Căutăm fericirea și rostul vieții departe când ea e aici aproape de Dumnezeu…

Cât de mult îmi doresc ca afirmația aceasta să prindă înțeles în toată ființa mea: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Filipeni 1:21

@Indrie Cristina-Mirela

Inimă arsă

Stau între două gânduri, două focuri ce ard. Sunt ca un chibrit în curentul cel poartă când într-un foc când întru altul. Vulcanică inima tresaltă, tumult de dragoste trecătoare se simte, dar oare care se aprinde și care se stinge în adâncul meu?

Tremur de teamă, miros de tămâie stins, fumul se ridică și n-apoi se doboară pe creștetul cuprins de gânduri și emoții trecătoare.

De ce mă cuprinde închisă în amor o flacără străină?

De ce nu-mi șoptești un cuvânt afectos, să spargi iluzia de cristalină de iubire. Nu ști că timpul omoara ce-a fost si arunca-n uitare extazul trecut; o vreme.

Mă zbat în dorință și rațiune. În calda-ți privire imi adorm iarași ochii și inima și gândul de ieri.

Privirea ți-e oarbă iubite, mahrama e încă aici.

Mă întreb cine-și va arde amorul cu flacara durerii?

@Indrie Cristina- Mirela

senil.

A mai apus un gând, un fir de viaţă desprins din omul ce a înaintat confuz.
O ceaţă grea ameţioare se lasă în viaşa omului ce nu a cântarit-
Nici din priviri şi nici pe-al vieţii talăr fermecat:
Un nor şi un chibrit.
Se naşte astfel întrebarea în ochii pământeanului zdrobit
Cum de-a pătruns flacările iadului în cel mai blând susur de Sus?
Îmi arde viaţa şi conştinţa.
Pe-o pagină de somn uitat.

Dar doare.

@Indrie Cristina