Câteva gânduri

Fiecare om merită respect. Nr.  mare al anilor nu te face mai vrednic de respect cu atât mai mult cu cât nu oferi respect.

S-au cam inversat lucrurile: în familie e meritrocraţie, în societate nepotism.

(în familie trebuie să îţi dobândeşti iubirea iar în societate se dau functii prin rudenie)

Atunci iubeşti cu adevărat când poţi spune:

Nu contează că ţi-ai pierdut locul de muncă, o vom scoate la capăt.

Nu fii supărat vei lua examenul data viitoare.

Chiar dacă te-ai îngrăşat eşti teribil de frumoasă!

Pentru că iubirea e necondiţionată.

În modestie se ascunde uneori o doză considerabilă de aroganţă tăcută.

Judecăm oamenii in funcţie de ce simţim pentru ei.

Indrie Cristina- Mirela

pozele sunt făcute de Lucian

Geniul orb

Tu stârneşti zgomotul din mine

Mii de voci şi corzi pline de dorinţă şi regret

Tu faci o linişte groaznică în mine

Astfel că auzim tăcerea sufletului şi visul înrădăcinat.

Şi toate iau amploare şi cresc şi înfloresc,

Muguri de dorinţă şi fructul interzis.

Toate rodesc în mine şi într-o secundă putrezesc.

Tu porneşti primăvara şi iarna în mine,

E o luptă cu foc desprins din soare şi gheaţă ruptă din nefiinţă.

E foc si gheaţă, dorinţă şi regret, ţipăt şi tăcere.

Aprinzi toate acestea fără să apeşti măcar o notă.

______________________________________________

Ţi-ai legat chiar o faşă peste ochi,

Şi ţi-ai încătuşat mâinile.

Te-a rănit lumina soarele şi refuzi să mai privşti

Ţi-e teamă.

Dar nu şti că şi aşa pictezi cu lumină desprinsă din soare

Un nou început.

______________________________________________

Aruncă faşa şi lasa-te uimit.

Lasă geniul din tine să te înveţe

arta de a iubii…

@Indrie Cristina-Mirela

scris pentru tine

Jertfă pe altarul din mine

Închide-ţi ochii, încetează să mai auzi

Întoarce-te cu faţa la colţul plâns

Prefă-te că nu exişti- pentru o secundă doar-

Şi lasă-mă să respir-

Mă sufoacă timpul şi prezenţa ta

Prezenţa ta în tăcere, în colţul meu de întuneric

În absenţa cuvintelor şi în depărtarea ce nu pot să o simt.

Mă sufoc şi sufletul mi se tranformă în gheaţă-

Pentru o secundă- doar una- apoi ia foc

Şi liniştea mea e un cuptor aprins.

Nu simţi toate gandurile mele arzând pe el?

Nu simţi cum te strig în tăcere.

Am atâtea să îţi spun-dar cuvintele sunt lipsite de foc

şi doar tăcerea îţi mai poate spune.. .

_________________________________________

Am ars o jertfă pe altar pentru tine

Oare Dumnezeu o vede?

Oare îşi întoarce faţa?

Oare sunt ca şi Cain,

Mă vei lăsa tu Doamne să ucid

sufletul din mine?

_________________________________________

Am scris pe nisip încredinţarea mea,

Şi marea a şters-o.

Acum văd dincolo de ea.

Indiferent ce spui.

Acum văd.

_________________________________________

Oare nu Tu ai pus aceste gânduri în mine.

Am vrut să mă întorc să alerg şi m-am lovit tot de ele,

Alerg în cerc, într-un labirint.

Oare nu e dragostea o putere divină.

Oare mă pot împotrivi.

Oare pot fugi?

_________________________________________

Eu, fug acum.

Şi sting altarul

Pentru o clipă- doar una-

Şi plec, te las.

_________________________________________

Dar nu te teme,

Mă învârt în cerc şi ajung tot la tine.

@Indrie Cristina- Mirela

scrisă pentru tine

Arta de a iubii

Ajung să cred că dragostea e o artă, şi foarte puţini ştiu să joace pe ritmurile ei. E un amestec de pasiune sângerândă şi calm senil. E o simfonie mereu falsată, cântată pe nas, pe gură, din priviri pătimaşe şi arzătoare dar fără inima gata să fie frântă. E o artă, şi picturile noastre seamana cu ale unor copii ce nu se satură să mai contureze case, flori, mirese… geniul lipseste. Iubirea e ca o bucată de ciocolată amară sau o ceaşcă de cafea, băută aşa cum e fără să o îndulcim cu minciunile noastre şi speranţele noastre puerile. Nu ştim să tolerăm gustul amar al vieţii, amar si totuşi profund de plăcut.

Iubim calităţi şi statut, dar nu ştim iubi persoane. Nu ştim iubii doar de dragul de a iubii, de dragul artei, de dragul sufletului care înfloreşte. Cerem, cerem şi iar cerem, când dragostea dăruieşte. Nu ştim să suferim, ne apărăm în moduri mai mult sau mai putin meschine de suferinţa şi aşteptăm să apară dragostea, să ne găsească, sa ne restaureze, să ne cuprindă, dar noi… NU putem iubii. Nu poţi iubi atunci când încerci să te aperi, dragostea e o luptă care se câştigă prin a te lăsa înfrânt, a te lăsa vulnerabil pentru că vrei să oferi, pentru că tu crezi atunci când nu ai nici un motiv să o faci.

M-am săturat de poveşti cu mirese şi nunţi fastuoase, m-am săturat să tot visăm prinţul sau prinţesa, m-am săturat de atâta superficialitate festivă în urma căruia mai rămâne doar buchetul ofilit şi un oftat prelung. Nu vreau sa spun poveşti de dragoste, dragostea nu se povesteste, dragostea e o trăire intimă specială şi simplul gest al redării ei cu cele mai înălţătoare cuvinte o profană. Dragostea, în special cea de cuplu, se trăieşte în doi. Nu e o ştire de ziar, nu e o întrecere de gesturi romantice, uneori e tăcută, fără fast, fără cuvinte, e acolo în doi, gata să sacrifice orice.

De ce  vă temeţi atât de sacrificiu? De ce vă temeţi să dăruiţi din voi? De ce vă temeţi că va durea, că veţi rămâne goi, goliţi de dragoste? Nu vă veţi goli de dragoste doar în momentul în care încetaţi să dăruieşti. Satisfacţia în iubire nu vine din cât primeşti ci din cât dăruieşti din tine, cât dăruieşti necondiţionat, fără cea mai mică aşteptare, doar de dragul artei de a iubii.

Indrie Cristina-Mirela

Plouă 2

Ador sunetul ploii lovind

Geamul şi gândul meu

Plouă şi parcă te aud venind

Cu paşi confuzi, cu inima-ţi bătând

Pe ea o aud, pe tine te văd plecând.

Plouă.

Începi să iei altă formă în zgomotul de ploaie

În stropi de regret prelingând pe neputinţa-ţi

Pe aripile-ţi crescând.

Plouă.

Şi doar în gându-mi ai aripi

Aripi şi inimă.

Plouă.

Te îndepătrezi, mă îndepărtez

Şi iarăşi te văd venind

De ce te schimbi, de ce pleci?

De ce ţi-e teamă de ploaie,

E doar apă şi un cânt… trist

Nu îţi astupa urechile

trebuie să îl auzi.

Plouă.

Şi în ploaie mă întreb de ce

De ce îţi cresc aripi sub ochi-mi plânşi

De ce totuşi taci şi apoi pleci fără un gând

De ce ne prefacem că vrem să păşim

Împreună

În ploaie, în zgomot, în vânt.

Dar în final e un cânt tumultos, trist, şi uneori tăcut

Ne minţim că ne iubim

Dar în final ştim că totul e un târg

Meschin, rece şi fără sentiment.

 

Vreau să cunosc un om

Care mai crede în iubire.

În ploaie.

 

Şi ploia se opreşte.

 

@Indrie Cristina- Mirela

Ploaie

E început vară şi plouă

Ploaia miroase a regret

O trag în piep cu nesăţ,

o privesc cu dor.

Tu îţi cânţi focul în continuoare,

Nu o vezi, focul te arde,

Dorinţe pătimaşe te încălzesc,

ploaia nu le sting

e doar apă şi un cânt trist.

@Indrie Cristina- Mirela

Iubire moartă, suflet mort, artă moartă

Nu am să îţi scriu încă un vers

Nu am să îţi mai dedic nici măcar un cuvânt

N-am să -l mai scot din suflet, n-am să-l mai plâng

Am să scriu de cer, de ploaie, sau poate de vânt,

Dar am să te uit din rânduri, am să te ascund.

——————————————————————

Mi-e dor să mă plimb în ploaie-

Să vărs din tumultul ce zbiară în mine,

Să mă răcorească şi să fiu singurul om din lume…

Deşi… furtuna te-a cuprins şi pe tine,

Şi acum e greu să te las, să te pierd în urmă,

Amintirea omului, omului ce cândva a iubit.

——————————————————————

De ce toată ploaia din unviers nu poate stinge iubirea,

Dar timpul o sufocă, o aleargă şi apoi o ucide.

——————————————————————

De ce am iubit?

De ce nu îţi spune nimeni că dragostea nu e nemuritoare,

Dar sufletul şi arta da?

——————————————————————

Sunt muribundă şi arta mea moare.

Indrie Cristina

Gânduri de linte

O noapte de gânduri am în cap

S-au adunat, s-a înserat.

Aş vrea să pot să ţi le spun,

Sau să le sting, să le aprind

Să meargă încet către neant.

___________________________

Tot noapte e, tot gânduri am

Adorm, dar ele nu mai pleacă

S-au furişat în umbra sufletului meu

Vreau să le-alung, vreau să le vârs

În versuri şi în cuvinte.

___________________________

O poezie fără înţeles

Căci gândurile nu iau formă

Rămân acolo în umbra sufletului meu,

Mă chinuie şi sunt confuză

Nu le înţeleg şi şi dacă aş putea…

___________________________

Nu am dreptul.

Să-mi vând, să îţi vând

Dreptul de întâi născut

pe o ciorbă de linte.

@Indrie Cristina- Mirela

Ultimul cântec al inimi pentru tine

Blestemate-s zile de mai, cu soare timd şi promisiuni şoptite printre vânt. Primăvara poartă coşul de amintiri: de zâmbete şi copii îndrăgostiţi, de zile fără cuvinte cu plimbări în parc, de lacrimi de certuri şi îmbrăţişări. E-un coş de tulpini de trandafiri, nu îi bai au mai înţepat-o mulţi ghimpi, şi multe despărţiri…

Ai venit într-o primăvară tărzie şi te-am urmat trei veri pe urme de iubire, trei toamne călcănd natura  în agonie, ca mai apoi să văd trei ierne moarte, îngropate, a treia primăvară ai plecat. M-ai lăsat goală. Dar tot te-am iubit. Dar nu credeam…

Nu credeam că ai să fi doar un trecător. Ai plecat şi nu ai lăsat la cavoul inimii mele nici o floare de regret. M-ai lăsat să plâng şi-am plâns şi cu dispreţ ai privit durerea mea.

Mi-ai sfâşiat sufletul în mine, şi mi-ai rupt o parte din inima mea, în timp vor rămâne doar cicatrici dar privirea ta de gheaţă va rămâne străpunsă în inima mea. Privirea ta lipsită de iubire, striga: nu mai există “noi”…

Te-ai îndepărtat ţinând consistenţa sufletului meu în mâini şi ai început să fi ca “ei”…

Nu am crezut nicicând că vei pleca. Încă eram prea inocentă, credeam în dragoste pentru totdeauna…

Mai şti tu oare serile ce se lăsau peste noi?

În parcul de lângă Criş unde puteam fi copii sau pur si simplu “noi”?

Mai şti rezonanţa cuvintelor în timpul ce îl credeam nemuritor?

Îţi mai aduci aminte cu câte emoţi în piept

Ne întălneam în faţa şcoli din cartier?

Şi planurile şi rochia, culorile şi micul apartament?

Îţi mai aduci aminte de visul nostru?

________________________________________________

Cine va mai face puzelul cu noi?

Şi cine nu va avea milă de  ursul de pluş?

Cine va mai mânca peste ani soia cu iubire?

Şi cine  va arunca  trandafirul uscat de pe birou?

Dar mai ales cine mă va convinge că dragostea nu e o glumă,

dureroasă şi dură…

@Indrie Cristina-Mirela

În încheiere o cântare care ţi-o plăcea ţie…

Ceva a murit în mine…

Nu mai cred în iubire.