Adevărata împlinire în viaţă nu constă în fericire. Ne frământăm pentru atâtea lucruri care în final nu ne aduc decât un pic de satisfacţie amară, s-a terminat munca şi poate a fost încunată cu atingerea scopurilor propuse şi totuşi împlinirea ce o obţinem e atât de mică. Doar atât… şi acum ce? Acum începem alte planuri în lungul şir a vieţii, până ce toate se vor sfârşi- brusc. Atunci realizăm că suntem trecători, şi cât de puţin au valorat planurile noastre.
Uneori obţinem fericirea şi nici nu realizăm cum devenim prizonieri ai acestei fericiri. Suntem captaţi în propriul orizont, incapabili să privim în afara lui. Suntem limitaţi. Şi limitarea e cea mai dură pedeapsă pe care o poate trăi un om.
Unele decizi ne pot aduce fericirea dar totuşi sunt de evitat. Această fericire poate fi temporară sau poate doar o influenţă rea. Când refuzi să te complaci în fericire alegând ceea ce cunoşti că este bine, vei suferi, îţi vei confrunta temeri, vei trăi ceea ce ai fi vrut să eviţi, dacă eşti fată vei plânge, vei plânge şi iar vei plânge, dacă eşti băiat probabil vei tăcea şi în ascuns vei vărsa o lacrimă. Dar după ce te vei elibera de tristeţe, măcar în parte, vei începe să vezi lucid. Vei începe să simţi acea pace extraordinară pe care numai Dumnezeu ţi-o poate da, acea pace care chiar daca nu e sinonimă cu fericirea întrece orice fericire.
Parcă întrevăd un strop de adevăr, şi îmi doresc să descopăr lucrurile cu adevărat importante în viaţă, dar mai ales drumul care mă va duce la ele.
_________________________________________________________________________________
Aceste gânduri le scriu lipsită de odihnă, la ora 2 noaptea, după 100 de pagini de istorie socială, mai urmează 200 care nu le voi termina.
@Indrie Cristina-Mirela
