Geniul orb

Tu stârneşti zgomotul din mine

Mii de voci şi corzi pline de dorinţă şi regret

Tu faci o linişte groaznică în mine

Astfel că auzim tăcerea sufletului şi visul înrădăcinat.

Şi toate iau amploare şi cresc şi înfloresc,

Muguri de dorinţă şi fructul interzis.

Toate rodesc în mine şi într-o secundă putrezesc.

Tu porneşti primăvara şi iarna în mine,

E o luptă cu foc desprins din soare şi gheaţă ruptă din nefiinţă.

E foc si gheaţă, dorinţă şi regret, ţipăt şi tăcere.

Aprinzi toate acestea fără să apeşti măcar o notă.

______________________________________________

Ţi-ai legat chiar o faşă peste ochi,

Şi ţi-ai încătuşat mâinile.

Te-a rănit lumina soarele şi refuzi să mai privşti

Ţi-e teamă.

Dar nu şti că şi aşa pictezi cu lumină desprinsă din soare

Un nou început.

______________________________________________

Aruncă faşa şi lasa-te uimit.

Lasă geniul din tine să te înveţe

arta de a iubii…

@Indrie Cristina-Mirela

scris pentru tine

Amăgire

Du-mă în gara amintirilor noastre

Să privim la timpul care nu are răbdare

Să-l lăsăm să treacă cu mii de vagoane

Stai!

________________________________________

Azi timpul nu e nemuritor şi seara curând se lasă

Nu te gândi la viaţa ta, la miile de idealuri

Curând vor trece toate, si amintirea se va stinge în neant.

Priveşte-mă!

________________________________________

Învie iarăşi farmecul trecut, de soav suspin şi dulce amăgire

Vreau să ne îmbătăm doar cu o privire…

Sărută-mă cum ai fi vrut atunci, ştiind ca e ultima oara,

Şi pleacă.

________________________________________

Nu sunt ceea ce ai fi vrut sa fiu, nu mă încadrez în forme şi şabloane

Tu eşti cu viaţa ta de departe, la mii de suflări şi gânduri rătăcitoare

Te las să pleci şi plec şi eu deodată.

Nu e timp.

@Indrie Cristina-Mirela

Vremea cercetării

Lent si zguduitor minutarul îmi înconjoara sufletul. L-a încolţit şi ştiu doar ca e mult prea tărziu. Sunt prinsă într-un joc al capriciilor, vreau timpul iar când îl am îl regret. Nu vreau să mai cuprind cu braţele-mi dorinţe, s-a dus vremea dorinţelor. Azi e doar un Cer gol noros care ma răscoleşte…

Şi dacă… Atunci Cerul ar fi tot la fel de gol si de singuratic. Da, cărarea ar fi tot întunecată şi plină de bătăturile timpului.  O, iar timpul…! Iar ne îmbătăm cu trecut, dar ştim că vraja s-a stins, iarba s-a uscat şi reflecţia eu-lui e străină şi rece. Cine eşti? Când te-ai furişat în gândurile mele, în idealurile mele, în pielea mea?

Privesc în jur şi nu mă regăsesc pe mine şi viaţa e o scară a timpului stranie. Urci plin de viaţă dorind s-ajungi în vârf. Iar când ajungi eşti stors şi nu te mai recunoşti. Cine eşti…? În grab’ a trecut timpul şi ticăitul timpului nu-mi dă pace. În trecut mi s-a părut că e o simfonie cu o orchestă divină şi mare de numărul îngerilor Cerului, si cum mai valsam pe cântecul sfânt. Da singură… Ca o logodnică ce stă împodobită cu smaralde şi dantele, cu bucle şi zâmbete calde, cu inima gătită şi în aşteptare. Acum, si-a pierdut desăvârşirea, e un zgomot ce mă ţine până târziu cu ochii roşi şi obosiţi.<” Eu ma culc şi dorm în pace căci doar Tu îmi dai linişte deplină în locuinţa mea”> Dar nu am pace…  şi timpul mă apasă iar…  Nu am cunoscut vremea cercetării, sparge-mi inima de piatră, arde-mi vina cu privirea-Ţi, rupe pecetea lacrimilor mele, cercetează-mi inima şi primeşte-mă ca pe-un orfan în braţ de Tată.

@Indrie Cristina