Șuvoi de agonie scrisă
pe un pergament mototolit
Cuvinte neșlefuite, neîmpodobite
vărsate cu nebunie din piept
Mi-am pierdut cuvintele lucide
Când m-au împroșcat cu reproș
Sunt ultimul om de pe stradă
strada ultimului reproș…
Au mai trecut oare și alții
prin vama celor leproși?
Leproși de inimă și de iubire
de etică,ce-i sfânt și frumos.
Mă simt singura leproasă de iubire
Și mă întreb de mi s-a rupt inima din piept
Ori oare nu mi-au smuls-o
cu ghiara de trufie
Sunt de neiubit, și aș vrea să nu iubesc
Indiferența din piept te face invincibil
invincibil durerii din suflet
pentru voi sunt un egoist…
un egoist cu o durere mare în piept…
Ironic lumea aruncă mai multe pietre
în vasul deja spart
blamandu-l că e bucățele
urând tristețea lui
E vrednic de urât și cel ce-și merită ura?
Iubirea mea e egoistă.
Și dragostea am pervertit-o
Îmi arde sufletul un strop de dragostea curată…
Trebuie s-o leapăd
ori voi fi eu lepădată…
Doar Dumnezeu mai poate vindeca o lepră
sau a restaura un vas distrus
ori a iubii un om ca mine…
dar și așa ar fi tot o epavă
dacă nu vede că lupta e între el și Isus
(cum s-a luptat și Iacov cu Dumnezeu)
@Indrie Cristina-Mirela













