Geniul orb

Tu stârneşti zgomotul din mine

Mii de voci şi corzi pline de dorinţă şi regret

Tu faci o linişte groaznică în mine

Astfel că auzim tăcerea sufletului şi visul înrădăcinat.

Şi toate iau amploare şi cresc şi înfloresc,

Muguri de dorinţă şi fructul interzis.

Toate rodesc în mine şi într-o secundă putrezesc.

Tu porneşti primăvara şi iarna în mine,

E o luptă cu foc desprins din soare şi gheaţă ruptă din nefiinţă.

E foc si gheaţă, dorinţă şi regret, ţipăt şi tăcere.

Aprinzi toate acestea fără să apeşti măcar o notă.

______________________________________________

Ţi-ai legat chiar o faşă peste ochi,

Şi ţi-ai încătuşat mâinile.

Te-a rănit lumina soarele şi refuzi să mai privşti

Ţi-e teamă.

Dar nu şti că şi aşa pictezi cu lumină desprinsă din soare

Un nou început.

______________________________________________

Aruncă faşa şi lasa-te uimit.

Lasă geniul din tine să te înveţe

arta de a iubii…

@Indrie Cristina-Mirela

scris pentru tine

Jertfă pe altarul din mine

Închide-ţi ochii, încetează să mai auzi

Întoarce-te cu faţa la colţul plâns

Prefă-te că nu exişti- pentru o secundă doar-

Şi lasă-mă să respir-

Mă sufoacă timpul şi prezenţa ta

Prezenţa ta în tăcere, în colţul meu de întuneric

În absenţa cuvintelor şi în depărtarea ce nu pot să o simt.

Mă sufoc şi sufletul mi se tranformă în gheaţă-

Pentru o secundă- doar una- apoi ia foc

Şi liniştea mea e un cuptor aprins.

Nu simţi toate gandurile mele arzând pe el?

Nu simţi cum te strig în tăcere.

Am atâtea să îţi spun-dar cuvintele sunt lipsite de foc

şi doar tăcerea îţi mai poate spune.. .

_________________________________________

Am ars o jertfă pe altar pentru tine

Oare Dumnezeu o vede?

Oare îşi întoarce faţa?

Oare sunt ca şi Cain,

Mă vei lăsa tu Doamne să ucid

sufletul din mine?

_________________________________________

Am scris pe nisip încredinţarea mea,

Şi marea a şters-o.

Acum văd dincolo de ea.

Indiferent ce spui.

Acum văd.

_________________________________________

Oare nu Tu ai pus aceste gânduri în mine.

Am vrut să mă întorc să alerg şi m-am lovit tot de ele,

Alerg în cerc, într-un labirint.

Oare nu e dragostea o putere divină.

Oare mă pot împotrivi.

Oare pot fugi?

_________________________________________

Eu, fug acum.

Şi sting altarul

Pentru o clipă- doar una-

Şi plec, te las.

_________________________________________

Dar nu te teme,

Mă învârt în cerc şi ajung tot la tine.

@Indrie Cristina- Mirela

scrisă pentru tine

Tăcere în Cosmos

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.  Tefania 3:17

Dumnezeu stă ascuns printre vorbele noastre pline de ură, El se ascunde după gândurile noastre nevrednice, El este ascuns chiar în confuzia noastră, cuprins in lacrimile noastre. El stă ascuns pentru ca nu poate spune aici sunt, El e despărţit de noi prin păcatele noastre, El stă ascuns în tăcere, privindu-ne trist. E în stropi de ploaie într-o seară târzie, tristă adâncind tăcerea şi gândurile noastre şi tace. Tace. Ne iubeste în tăcere dar tace. Zidul e dreptatea, El e un Dumnezeu drept. Tace.

E o furtună în inima omului, se vede rău dar se învârte prin dunele de nisip de 39 de ani, tot mai adâncit, după un zid tot mai mare. Unde eşti Doamne? Dar Dumnezeu tace. Nu poate să te vadă învăluit în păcat, îi vatămă ochii curaţi şi inima de tată.

Dumnezeu tace. Tace. Tace. Tace. Tot Cosmosul tace.

Atunci sufletul uman înecat în tăcere spune: nu există Dumnezeu! El a lăsat ca moartea să mă înconjoare, l-am stigat şi nu a venit, e un Dumnezeu al muţilor. Şi Dumnezeu se ascunde în durerea omului şi tace. Durerea miroase a Dumnezeu. Omul o simte. Lăuntric crede.

Mai trece încă un an şi încă o încercare şi o tăcere cu miros de Dumnezeu. Până ce omul îngenunchiază smerit în faţa tăcerii şi aşteaptă tăcut. Şi mirosul tăceri îl inunde în nări, îl pătrunde în piele, în sânge în creier şi atunci simte, atunci vede, atunci aude…

Atunci omul tace şi Dumnezeu vorbeşte.

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Plangerile lui Ieremia 3:26

@Indrie Cristina-Mirela

Din seria gândurilor fără sens

(1)

Îmi place noaptea. Întunericul mă îmbrăcişează de parcă m-aş fi născut din el, din negura neantului… Mă acoperă. Vina şi durerea mea se dizolvă în înfinitul orizont fără luminători.

Dansez pe un ritm domol ameţitor. În seara asta nu e loc de griji, mâine va fi o zi… În seara aceasta până şi coşmarul şi întrebările sângerânde sunt plăcute.

Am învăţat că coşmarele nu dor, ele ţâşnesc din mine eliberându-mă, lăsându-mi muşchii minţii relaxaţi.

Mi-aş dori să stau cu o lumină  aprinsă privind întunericul din depărtare. Totul e mai frumos când e întuneric, alergarea s-a oprit pentru putină vreme…

De o vreme îmi doresc în fiecare noapte să opresc timpul în loc.

(2)

E mai greu sa primeşti decât să oferi.

(3)

Cel care îşi îndreaptă toate eforturile, toată iubirea, toţi banii spre o singură persoană e egoist indiferent de măsura cu care oferă acelei persoane.

(4)

Iubirea te opreşte să iubeşti. De exemplu iubirea mare faţă de un copil te opreşte să îl iubeşti pe următorul.

(5)

Tânjesc după iubirea ta, cea tăcută spusă din priviri. Tânjesc după o poveste ascultată cu ochii închişi. Tânjesc după o minciună scoasă din basme.

(6)

Tânjesc după Dumnezeu şi totuşi tac… Ascultă-mi tăcerea, te rog Doamne.

@Indrie Cristina-Mirela

Lasă-mă să îți aud glasul

Ieri am trecut pe lângă sufletul tău, l-am zărit în treacăt pe coperțile unei cărți necumpărate. Am vrut să îl iau cu mine, să îl port în inima mea, suflet în suflet și să îl aștern pe o coală. Dar timpul s-a jucat cu ochii mei, i-a întunecat și i-a ascuns în gânduri ce acoperă tăcerea pe care am vrut să o aud, tăcerea ta…

M-am așezat pe rădăcinile dorinței în bătaia domoală și rece a unui anotimp trecut, dogoritor… Am fost în paradisul de verde muribund și am căutat să urmăresc răul ce îmbibă visul nostru cu speranță căutând să mă conducă în tăcerea ta. Cât mi-am dorit să îți aud tăcerea dar voci străine și aglomerația de gânduri o spargeau în cioburi de realitate înșelătoare. Ți-am căutat reflexia în ele, da și așa cu umbre de decepție și zidurile depărtării, dar nu te-am găsit în ele! Cât îmi doream să îți văd chipul, să văd cu sufletul dincolo de zidurile ce te ascunzi de tine și toți ce te înconjoară.

Tresalt și tremur, tulburare simt în vene… mă întreb câtă  frământare e în tăcerea ta?

Azi mi-am dorit să aud glasul tău. Azi mi-aș dori să pătrund în tăcerea inimi tale și să îți descopăr glasul. Aș trece prin loviturile vieții tale și aievea să îți simt durerea în carne și amintirile crestate cu sânge pe brațe, doar să pot îți aud suspinul sau o silabă nedeslușită a sufletului…

Îți simt durerea în neputința mea de ați fi aproape, în neputința de ați ridica întunericul de pe ploape.

Sunt prinsă în mintea ta și totuși nu aud doar buze mușcate. Te simt, te știu și respir gândul tău de departe și totuși doar pipăi imaginea ta, o văd undeva de după zidurile dărâmate. Te ascuzi…

Vreau să îți aud și cutele figurii tale când suferi ori te bucuri, să se transpună în partituri tăcute. Vreau să aud bataia existenței tale. Nu lăsa minciuna aparenței să acopere muzica vieții tale. Lasă în valuri inima ta să curgă, să tresalte să se reverse peste alții.

Nu vreau să schițezi expresi și zâmbete false, vreau ca sclipirea esenței tale să o citesc printre rânduri în ochii cu lacrimi uscate.

Vreau să îți aud vocea! Să o descoperi și tu!

Vreau să  descoperi în tine o voce ce înalță laude… spre Cer…

@Indrie Cristina-Mirela

Completare: Am scris textul gândindu-mă la toate persoanele cărora le este greu să se deschidă față de cei din jur și care cred eu se ascund până la urmă și de ele înșile și nu mai știu cine sunt. Eu cred ca fiecare persoană are ceva deosebit de oferit și mă rog ca Dumnezeu să le ajute să treacă peste lucrurile care le-a facut să se închidă în ele. Lăsați-mă să vă aud glasul!

Știu că textul în sine nu e nu știu ce artistic vorbind și poate nici din punct de vedere al mesajului dar aș aprecia să lăsați un coment cu părerea dvs.

Timpul tăcerii

Alerg printre cuvinte și literele mă încolțesc într-o lume a confuziei. Cuvântul nu mai e ce a fost pentru mine, nu ma mai suprinde izbucnind din interior și luminându-mi privirea, pasul, gîndul, firea. Aștept un cuvânt, o câtă putere are cuvântul…! Printr-un cuvânt, poate o vocală nedeslușită poate… a izbucnit din neant existența, în nimic s-a auzit un Ecou, și din Ecoul acela au inceput să curgă răurile vieții, să iasă în chinuri iarba proaspătă, să se nască astre și mii de întrebări în lumea celui ce i s-a dat să stăpânească tot ce s-a născut din Ecou.

Și a zis: „să fie lumină”. Si a fost. Dar omul și-a închis ochii, îl orbea, îi devora păcatul, îi ardea sufletul și a preferat să se încolțească de întrebări și minciunile întunericului. A creat apele și omul încă se uită însetat la ele. E Râul Vieții, e adevărul ce te va sătura pe vecii, e darul fără plată iar noi stăm încă nelămuriți… Ai fost făcut stăpân peste creație, să te joci cu leii și toate fiarele să îți fie supuse, iar tu, tu ce ai putea muta munții si apele să te asculte, te-ai făcut rob… rob păcatului.

Vine o zi când vei stai și toată creația va dansa în juruți, vei ametii, te vei îmbăta cu minciuni, vei uita cine esti… ai și uitat… Va venii o zi când minciuna nu te va mai putea sătura, va venii o zi când sclipirea lui Dumnezeu din ochii tăi te va chinuii si va cere răspunsuri, va cere libertate! Alergi prin lumea de extazuri deșarte și până la urmă ce cauți? Încă nu înțelegi că viața trece pe lângă tine, încă nu înțelegi ca vremea jocurilor a luat sfârșit, că te îmbeți cu dragoste firească și te îndrepți spre un timp al tăcerii…

Va venii ziua când totul se va stinge împreună cu tine. Te vei trezi înconjurat de nimic… și vei descoperi că nimicul are ființă. Vei descoperii voci dar tu vei tăcea. Vei vrea să spui ce nu ai spus acum, vrei vrea să cânți, vrei vrea să lauzi, vei vrea sa te închini; dar neputința te va lega în lanțurile vieții tale nedemne… de mai de mult.

Există un timp ca să vorbești… și iată ca și venit. Cuvintele te fac stăpân și fiu de Dumnezeu…. ASTĂZI! Amânarea doar te va ucide…

@Indrie Cristina-Mirela

În timp ce scriam ascultam asta. Cred ca m-a influențat. E impresionant instrumentalul oricum.